duminică, 22 mai 2011

Școala cu clasele  I-VIII Așchileu Mare, Jud. Cluj


PROIECT EDUCAȚIONAL

„ Zâmbet de copil -
   Copilărie eternă ”



,,Toţi oamenii mari au fost  cândva copii!”

Coordonator proiect
Prof.  Daniela Marcu
ARGUMENT:     
       Fiecare dintre noi păstrează în albumul amintirilor personale o imagine a celei mai frumoase perioade a vieții, copilăria. Căci, nu degeaba, o vorbă din popor spune  „ să ai sufletul de copil pentru a trăi etern”.
      Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, a intrat în istorie ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ținut Conferința Mondială pentru bunăstarea copiilor, iar în China în aceeași zi s-a sărbătorit Festivalul Dragonului, sărbătoare străveche, ce marchează începutul verii, festival organizat de către consulul Chinei la San Frascisco, pentru copii chinezi orfani.
     Prin proiectul de față grupul de acțiune, format din reprezentanți ai celor două școlii partenere în cadrul proiectului, își propun, ca din dorința de a retrăi minunatele amintiri din copilărie, ziua copilului fiind un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi şi conferă an de an un prilej de mare bucurie, o „întâlnire” fericită a celor mari cu cei mici, nu doar prin intermediul unor atenţii şi cadouri, ci şi prin participarea împreună la acţiuni şi evenimente inedite, atractive pentru copii şi aducătoare de amintiri şi nostalgii pentru cei mari, care mai păstrează însă un crâmpei din sufletul lor ce copil.

SCOPUL  PROIECTULUI:
Desfăşurarea  unor  activităţi  menite  să  sărbătorească  copiii şi afirmarea lor   prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică;Realizarea  unei  atmosfere  de  sărbătoare pentru copiii
Dezvoltarea  creativităţii prin realizarea unor deene in PAINT dar si desenate cu carioci, creioane;
Realizarea unuo filmuleţ cu materialele realiyate si postarea acetora pe site-ul priuectului.

OBIECTIVELE  PROIECTULUI:
  • Să participe cu entuziasm în descoperirea marilor semnificaţii ale zilei copilului;
  • Să-şi dezvolte abilităţile de utilizare a tehnologiilor moderne - PAINT, IMIKIMI, MOVIE MAKER;
  • Să-şi afirme activ talentul artistic la toate activităţile cultural-educative;
  • Sărbătorirea  Zilei  Copilului – 1 Iunie;
  • Să realizeze o expoziţie de desene;

COORDONATOR PROIECT: Prof. Daniela Marcu

GRUPUL ŢINTĂ: 
elevii Școlii cu clasele I-VIII Așchileu Mare
elevii Școlii  cu clasele I-VIII ʺVasile Lucaciuʺ Carei

PERIOADA DERULǍRII PROIECTULUI: 25 MAI – 1 IUNIE 2010




PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR


Nr. crt.
                   
Activitatea
Locul
desfăşurării

Data


Responsabili

1.
Iniţierea proiectului
educaţional
Crearea site-ului proiectului
Școală
23 mai
2011
Daniela Marcu

2.

Semnificaţia zilei de 1 Iunie
      Realizarea unor desene in PAINT, apoi intocmirea unui filmulet cu aceste desene in Movie Maker si postarea lui pe site

Sala de clasă

23  mai
2011

Daniela Marcu
Miorița Olea


3.

„Culorile copilăriei”
    *  realizarea unor desene
pe tema copilăriei
    - postarea pe sait a lucrărilor


Sala de clasă

25 mai
2011

Daniela Marcu
Miorița Olea

4.


,,Versurile copilăriei”
*  memorarea unei poezii


Sala de clasă

27 mai 2011

Daniela Marcu
Miorița Olea

5.

„Ne pregătim de sărbătoare”
*  pregătirea momentelor artistice pentru 1 Iunie – „Ziua Copilului”


Sala de clasă

30 mai 2011

Daniela Marcu
Miorița Olea


6.

Jocuri în aer liber
„Ziua copilului”

  La iarbă verde

1iunie 2011

Daniela Marcu
Miorița Olea


7.

Postarea pozelor lor pe site-ul
proiectului

Școală

3 iunie
2011

Daniela Marcu
Miorița Olea

   EVALUAREA PROIECTULUI

·        Participarea la acest proiect a unui număr cât mai mare de elevi;
·        Realizarea cel puţin a unei expoziţii de final  (lucrări ale copiilor şi fotografii)

MEDIATIZARE
       Prezentarea activităţilor desfăşurate la întâlnirile Cercului Pedagogic
       Afişarea programului în locuri accesibile părinţilor
        Promovarea proiectului prin mijloace mass-media: internet – site-ul www.didactic.ro
    Crearea site-ului proiectului www.copilariaeterna.blogspot.com

CONDIŢII DE PARTENERIAT:

1.     Programul activităţilor va fi stabilit în comun.
2.     Programul poate suferi modificări pe parcursul anului dacă este în interesul unei mai bune funcţionări.
3.     Ca în timpul acţiunilor comune, să asigure:
- o bună colaborare între personalul celor două instituţii;
- suportul material necesar desfăşurării acţiunilor instructive-educative;
- supravegherea  copiilor în timpul desfăşurării activităţilor;
4.     În organizarea şi desfăşurarea activităţilor va fi acceptată prezenţa părinţilor care doresc să participe sau să se implice.
5.     La sfârşitul proiectului se va face evaluarea activităţilor.


Școala cu clasele I-VIII Așchileu Mare
Director ,
Prof. Paula Stecoza

Școala cu clasele I-VIII ʺVasile Lucaciuʺ Carei
Director ,
Prof. Alina Mocanu



Desene ale copiilor in PAINT



                                        Desene înrămate cu ajutorul programului  IMIKIMI